Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Mircea Lucescu i-a dat telefon lui Gigi Becali și i-a urat să câștige cu Universitatea Craiova. Cum justifică selecționerul României gestul deplasat față de olteni

Mircea Lucescu i-a dat telefon lui Gigi Becali și i-a urat să câștige cu Universitatea Craiova. Cum justifică selecționerul României gestul deplasat față de olteni

Andrei Ducman
15 oct. 2025, 12:25, Superliga
Mircea Lucescu i-a dat telefon lui Gigi Becali și i-a urat să câștige cu Universitatea Craiova. Cum justifică selecționerul României gestul deplasat față de olteni
Foto: Sport Pictures

Mircea Lucescu l-a contactat telefonic pe Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, căruia i-a transmis să învingă Universitatea Craiova. Selecționerul și-a justificat gestul deplasat față de olteni printr-o încercare de motivare a fotbaliștilor campioanei Superligii.

Într-o intervenție recentă, Gigi Becali a anunțat că a fost sunat de către Mircea Lucescu înainte de meciul cu Universitatea Craiova, câștigat de bucureșteni cu scorul de 1-0, după golul din penalty înscris de Florin Tănase. Selecționerul le-ar fi transmis jucătorilor formației „roș-albastre” succes în duelul cu oltenii, ceea ce a atras furia fanilor „juveților”.

Mircea Lucescu și-a explicat gestul față de Gigi Becali înainte de FCSB – Universitatea Craiova

Mircea Lucescu, care este în atenția presei după ultima dublă a echipei naționale, care a câștigat meciurile cu Republica Moldova (2-1) și Austria (1-0). „Tricolorii” mai au șansa de a termina cel puțin pe poziția 2, pentru a merge la barajul de calificare pentru CM 2026.

„Putea să fie oricine. I-am dat lui Gigi pentru că eu vreau ca jucătorii mei să se întoarcă cu un moral foarte bun la echipa națională. Când câștigi în campionat, vii cu entuziasm.

Nu m-am referit la Craiova, nu Craiova m-a interesat. Eu am vrut să-i dau lui încredere, ca om, ca acei jucători să vină cu încredere. Mai dau câteodată la câte un antrenor, fără să țin cont cine este adversarul. Dar să-l ajut, să-l susțin.

N-am făcut-o cu gândul de a jigni. N-am vrut să arăt că vreau să câștige FCSB. Era un moment important pentru Gigi, FCSB în subsolul clasamentului, joacă în cupele europene, sunt jucători la echipa națională. Avea nevoie de un sprijin. Nu conta că e Craiova sau altă echipă. Era același lucru. Asta o dată”, a spus Mircea Lucescu, conform Fanatik.

Mircea Lucescu vrea să o scoată pe FCSB din subsolul clasamentului

Selecționerul a mai spus că interesul lui este ca FCSB să iasă din zona inferioară a clasamentului. Campioana Superligii se află pe poziția 11, după un debut de sezon extrem de slab. Totuși, Elias Charalambous&Co. dau semne de revenire.

„Al doilea meu interes era că, în general, fotbalul nostru, ca o echipă ca FCSB să nu rămână în subsolul clasamentului. Pentru că până la urmă, echipele astea mari dau nota de performanță al întregului fotbal. Nu poți să le lași să dispară. Cum noi am făcut prostia mare în 90, să lăsăm să dispară branduri importante Poli Timișoara, Târgu Mureș, Arad. Au apărut echipe sătești și a fost o mare greșeală pentru că nu se întâmplă nicăieri în lume!”, a spus Mircea Lucescu.